Momentul Zero

Absolut tot ceea ce facem este supus si stampilat greu de o numaratoare inversa. Nu am sa filozofez pe cine stie ce banalitati ci am sa compar diferite situatii .. care desi sunt absolut diferite ca natura etica si moralitate duc catre un Moment zer0.. absolut identic. Se da un Preot, un Criminal in serie, un Spargator de Banci, un Pictor, un Taran Agricultor si un Hacker. Fiecare are indeletniciri diferite si rezultate care nu au foarte multe in comun. Privite in ansamblu actiunile lor au cam aceeasi structura. Un plan premeditat, un moment al actiunii si un rezultat. Partea spre care vreau eu sa ma indrept este momentul zer0.. momentul final si ce simte fiecare dintre ei atunci cand atinge acest ultim nivel al unei actiuni care ii reprezinta. Un preot are ca principii de baza in viata - religia si credinta iar menirea lui este sa transmita invatamintele sfinte enoriasilor. Are premeditat subiectul fiecarei slujbe pe care se straduieste sa o expuna astfel incat enoriasii sa transpuna totul in viata lor si sa invete din povestirile biblice. Fiecare slujba pe care o duce la bun sfarsit.. are un moment zer0.. care poate fi in functie de caz - momentul final al slujbei, reactiile de dupa slujba.. sau alte momente aleatorii in care Parintele observa ca invatamintele transmise sunt utile oamenilor care ii calca pragul bisericii. Asadar momentul Zer0 este reprezentat de satisfactia ca menirea lui in viata are cel putin un scop atins. E un sentiment care-l cuprinde in momentul cand realizeaza acest lucru. Se simte implinit. Criminalul in serie are ca scop principal scurgerea unei vieti omenesti. Indiferent de conditii (care intotdeauna se potrivesc unui profil si au la baza anumite frustrari sau dereglari psihice din viata lui) el se va stradui ! va premedita actiunea, va alege cu minutiozitate arma (de cele mai multe ori si aceasta este strans legata de trecutul lui sau de obsesiile ce-i strabat mintea) si va duce la bun sfarsit crima. Momentul zer0 este atins cand Sentimentul care-l va cuprinde va fi (in functie de caz) satisfactia unei razbunari, eliberarea unor frustrari (temporar) sau pur si simplu placerea morbida. Se simte satisfacut atunci cand scopul lui este atins. Un spargator de banci este impins de dorinta.. sau de nevoia de bani. Tot ceea ce intreprinde - planul - momentul - modalitatea de amenintare etc tine de bani. Asta daca nu cumva o face din pura placere .. cleptomania este o boala des intalnita .. Cert este ca momentul zer0 este definit de satisfactia banilor si (foarte important) de siguranta ca nu a fost prins. Scopul a fost atins. Mai exista si cazuri cand spargatorii ascund banii apoi sunt prinsi iar momentul zer0 se muta evident la eliberarea din penitenta cand pune mana pe bani. A riscat .. a platit pentru fapta lui .. dar acum este aranjat. Se simte implinit. (nu excludem posibilitatea sa revina la indeletnicire). Un pictor are la baza flacara plina de talent ce izvoraste din dedesubturile constientului. Iubeste frumosul si se simte capabil sa creeze. Isi va alege subiectele pe criterii absolut neconditionate.. pt ca de fapt el e un artist si poate face orice maretie prin talent si unicitate. Momentul lui zer0 este finalizarea unei capodopere.. chiar daca realul moment zer0 va fi cel mai probabil post mortem intr-un muzeu.. si transmis altor generatii.. Dar atunci cand isi va admira opera finalizata cu multa truda si straduinta se va simti implinit. Un Taran agricultor este de cele mai multe ori un om simplu, cu valori marunte dar bine inchegate. Va deprinde obiceiurile si invatamintele pamantului in timp de la generatiile anterioare sau prin grai viu in timpul lui. Va planta ceea ce stie mai bine dupa reguli si rigori obisnuite. Procesul este unul anevoios si depinde de natura atat de mult incat momentul zer0 este mai degraba construit pe etape in functie de evolutia produsului de pe camp. In functie de ploaie, vant, seceta si ingrijire fructul pamantului va fi mai bun mai mare mai gustos etc.. iar momentul final nu va avea aceeasi satisfactie ca in cazul unui pictor.. dar va reprezenta un scop deosebit in anii ce vor veni. Va privi (de exemplu) graul crescut cu spicul gros si bogat si va multumi domnului si cerului pt asta. Se va ruga ca si la anul sa aiba cel putin o recolta atat de bogata. Momentul zer0, Satisfactia si implinirea exista si aici. Un hacker este dependent de anumiti factori virtuali dar statutul sau depinde de ce duce la bun sfarsit in domeniul lui. Va invata mult si va acumula experienta prin practica. Exercitiu peste exercitiu, incercari peste incercari, acumulari de informatii, va dobandi dexteritate si sclipire in timp. Va avea intotdeauna un scop. Indiferent ca este doborarea unui record stabilit de un alt hacker sau un scop propriu, un target neatacat de nimeni pana in prezent. Va cauta multa vreme momentul oportun si va incerca de nenumarate ori sa-si duca la bun sfarsit un plan. Momentul zer0 este evident atunci cand va reusi. Satisfactia difera aici. Va fi de o intensitate mai mare decat in cazul taranului.. dar mai mica decat cea a pictorului sau aproape egala cu cea a spargatorului de banci. Doar ca modul de manifestare va fi altul. Si foarte curand va aparea un nou target ! mai inalt mai greu de atins un alt “imposibil” ce va trebui doborat. Momentul zer0 este evident mai scurt. Este vorba de cateva clipe… o viata de straduinta pt a fi intr-un final satisfacut cateva minute. Momentul zer0 se va prelungi dar intr-o intensitate descrescatoare pe vreme ce alti hackeri vor recunoaste prestigiul obtinut. Sunt chestii normale si cunoscute de toata lumea. Toate au insa ca schelet scurgerea timpului. O succesiune de evenimente ce arata foarte marunte intr-o clepsidra. Momentul zer0 este de fapt momentul cand nisipul din partea superioara s-a scurs in totalitate in partea inferioara. Fiecare clepsidra trebuie intoarsa la un moment dat, ceea ce va face ca tot ce a trecut sa fie trecut iar noile provocari sau actiuni sa se atribuie unei alte numaratori inverse. Iar suma acestor momente zer0 de pe parcursul unei vieti vor culmina in PUNCTUL ZERO… finalul absolut - moartea iar in punctul acesta .. dupa cum ne imaginam de pe acum ne vor trece prin fata ochilor toate momentele zer0 …

Casa Bunicului

Era poarta din capatul strazii. Inainte ca drumul sa coteasca, observai stalpii ei si vita de vie ce se intindea pana deasupra intrarii ca si cum s-ar fi terminat strada brusc in curtea noastra. Pe de o parte primul garaj si o gradina in care primavara era plin puzderie de lalele de mai multe culori, doua tufe mari de trandafiri si tot felul de alte flori razlete. Pe cealalta parte doua ingradituri ascunse de o plasa semitransparenta in care de obicei isi duceau viata iepurasi si gaini ouatoare. Partea frumoasa era ca nu-ti dadeai seama ca sunt pe post de cotete fiind inalte si acoperite partial cu vita de vie iar prin plasa se vedea doar daca era umbra ceea ce se intampla rar, dupa-amiaza tarziu cand soarele trecea bine dupa deal. De la o ingraditura la alta se intindea o ridicatura din beton lata de circa un metru umpluta cu pamant fertil care deasupra avea rasaduri de flori mici. Panselute, flori de piatra si vara ceapa verde din loc in loc gulii si salata verde :) Ridicatura asta era inalta cat cele 4 trepte de la mijlocul ei .. care urcau la o portita cu zavor. Portita ducea spre parau.. locul unde vara stateam si citeam ascultand doar apa care curgea si eventual un caine doi latrand undeva in alte parti indepartate ale luncii. Curtea era betonata iar in partea opusa casei doua patrate imense de pamant inconjurate de bordura caramizie in care la fel se plantau diferite chestii in functie de sezon. In colturile patratelor erau un mar si un par pe de o parte si un visin in alta parte. Intre cele doua patrate, construit trainic si solid statea maiestuos cuptorul de paine care imi dadea mereu senzatia de foame. Mirosuri care mai de care mai coplesitoare veneau de acolo. De la paine, pizza sau peste copt pana la Lipiile cu varza, prune, branza sau gem de caise. Deasupra garajului de la intrare, ascunsa de zidul casei vecine bunicul construise o terasa pe care erau asezate cateva scaune un balansoar si o umbrela uriasa. Nu prea stateam pe terasa pt ca preferam sa stau pe malul paraului pe o patura sau pe perna veche de fotoliu cu cartile langa mine. Casa era un mare L care pe partea mai lunga avea construite o camera separata cu soba pe lemne si chiar langa intrare un minisopron in care se aflau sculele si lemnele taiate pt foc, 2 garaje - unul ocupat si altul in care era o masa mare cu scaune - locul unde se lua masa. In continuarea garajelor continua casa cu o baie si o bucatarie de vara lipite de casa propriuzisa dar care la exterior erau cuprinse intr-o sera. Sera era de fapt o adaugare patrata pe coltul L-ului ce creea un spatiu util destul de mare. Prin incinta ei crestea vita de vie si jumatate dintr-un par care isi avea tulpina pe langa una din cele 2 intrari in sera. Vara dormeam pe o banca veche din lemn pe care puneam o saltea mica si ma inveleam cu o paturica. Priveam prin tavanul din sticla stelele de pe cer si ascultam pasarile din livada de peste gard. Mirific.. adormeam foarte repede cuprins de liniste. Din sera se iveau treptele ce urcau in casa iar sub aceste trepte cobora un alt rand care ducea spre pivnita si spre camera mea. Aveam fereastra la nivelul solului in sera. Pivnita continea rafturi cu legume sau cu sticle si cateva butoaie din lemn sau plastic cu diferite chestii. Vin, tuica visinata.. in mijlocul pivnitei un capac sub care era o fantana veche. Scripetele ce ridica galeata aceea lunguiata nu mai era folosit, bunicul renuntase la obiceiul asta vechi si montase o pompa care distribuia apa spre cele 2 bai si bucatarii. Tot din sera, chiar langa intrarea in bucataria de vara era o scara ce ducea in pod. Se intindea pe toata lungimea celor 2 laturi ale L-ului si era plin de scanduri, grinzi si mobilier vechi. Nu avea nici macar o singura fereastra dar exista un loc din care scoteam 4 tigle si dadeam deasupra serei. Puteai privi in livada de peste gard. Intr-un colt era un scaun vechi vechi.. atat de vechi incat imi era frica sa ma asez brusc sa nu crape lemnul. Il consolidasem la incheieturi cu placute de metal. Era un scaun balansoar .. si pusesem sub el o bucata de mocheta groasa sa nu scartaie cand ma leganam. Zi de zi faceam drumul spre radio (cel din Turn) si inapoi acasa printre case. Strada pe care locuia bunicul meu era paralele cu paraul iar pe marginea lui pomi si spatiu verde. In afara faptului ca mi-e dor de bunicul meu imi e dor de Medias.. orasul linistit, de turn.. de dealurile din jurul orasului, de parau, de oamenii dragi mie dar cel mai dor imi e de Casa Bunicului.